Alina Bica, plângere împotriva Codruței Kövesi

Fosta șefă a procurorilor antimafia, judecată pentru luare de mită, se plânge că a fost anchetată abuziv de DNA, anunță Digi24.ro.

Alina Bica intenționează să depună o plângere la Parchetul General în care o acuză pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, de represiune nedreaptă.

Decizia vine în urma unei declarații făcute de omul de afaceri Horia Simu într-unul din dosarele în care este judecată Alina Bica, la Înalta Curte de Casație și Justiție. El spunea în fața magistraților că ar fi fost presat să declare împotriva șefei DIICOT, pentru a scăpa de arest preventiv, în 2015, conform aceleiași surse.

Ca urmare a acelei declarații, Alina Bica a decis să facă plângere penală atât pe numele Laurei Codruța Kovesi, cât și pe numele unui procuror șef de secție din cadrul DNA, a explicat avocatul Alinei Bica.

Este de așteptat ca această plângere să fie înregistrată, să primească un număr de dosar, să se înceapă ancheta cu privire la faptele sesizate și să se facă verificări, eventual audieri, pentru a vedea dacă cele reclamate de Alina Bica se confirmă sau nu.

Destul de greu va cântări și sentința în acest dosar care se apropie de final. Făgărășeanca a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță, pentru că ar fi primit bani de la Horia Simu pentru a închide un dosar penal aflat la DIICOT.

Bica se află în Costa Rica, în prezent, unde este și Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare.


Apreciază
Distribuie