Apă și canalizare în tot satul Șercaia

primar Paltin Crisitinel

Toți locuitorii satului Șercaia vor avea apă curentă. 80% din săteni au deja iar în curând încep lucrările pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare. Ordinul de începere a fost emis deja.

Primarul Cristinel Paltin spune că lucrările se vor face acum pe tronsoane adiacente și este vorba despre 5,7 km de rețele. Cele noi vor fi legate de trunchiul rețelei care funcționează în prezent.

Club Saga Victoria

Vă reamintim că astfel de lucrări vor fi demarate și în satul Vad, din comuna Șercaia, în urma unei investiții de peste 5 milioane de lei, bani proveniți din fonduri europene, despre care am scris aici.


Apreciază
Distribuie