bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Au furat aproape şase tone de cartofi

Sep 15th, 2015 | de | Categoria: Social

Poliţia Codlea a primit săptămâna trecută două sesizări legate de dispariţia unor cantităţi mari de cartofi. Hoţii au furat produsele direct de pe câmp: o dată aproximativ 5 tone iar în altă noapte au sustras 600 de kg. Toate de pe terenul care aparţine unei firme şi este situat în apropierea DN 1, la ieşirea din Codlea spre Braşov.

În urma verificărilor și a investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat suspecții în acest caz. Este vorba despre doi locuitori din Codlea, care acum sunt cercetaţi în stare de libertate pentru furt calificat, potrivit comunicatului Inspectoratului de Poliţie Braşov.

Polițiștii au reușit, de asemenea, să recupereze o parte din pagubă: 1.000 de kg din cartofii sustrași.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu