bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Banii făgărășenilor din străinătate, confiscați de stat dacă nu sunt declarați

Iun 4th, 2018 | de | Categoria: Economic, Social

Făgărășenii din diaspora, la fel ca toți românii plecați în străinătate, vor fi obligați să justifice cu documente orice sumă care depăşeşte 2.000 de euro trimisă în țară.

Aceeași obligaţie o va avea și cel care primește banii. În caz contrar, se poate ajunge la confiscarea banilor şi amenzi de până la 150.000 de lei.

Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvernul PSD-ALDE în şedinţa de joi, 31 mai. Acesta a fost iniţiat de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor și, în forma inițială din luna ianuarie, era prevăzută suma de 1000 de euro.

În forma din 29 martie a proiectului adoptat de Guvern, a apărut o modificare prin care se specifică: „pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 de euro”.

Proiectul de lege urmează să fie trimis la Parlament spre dezbatere şi adoptare. Dacă va fi adoptat, va ajunge la preşedintele Klaus Iohannis pentru a fi promulgat.

Etichete: ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu