Bucurie la cutie, pentru 165 de copii din Țara Făgărașului

Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” a reușit să aducă zâmbete pe chipurile copiilor și anul acesta, de Moș Nicolae.

165 de copii din familii cu posibilități financiare reduse, din localitățile din Țara Făgărașului, au primit daruri cu lucruri nou-nouțe, donate în campania „Ghetuțe noi de Sfântul Nicolae”. Oamenii inimoși nu au dăruit doar încățăminte, ci și haine, rechizite, jucării și dulciuri.

„Anul acesta avem pe listă 165 de copii. Ei sunt din toată Țara Făgărașului, începând de la Victoria până la Șinca Nouă – Văleni, Șoarș, Rodbav, Ohaba, Bucium, Boholț, Gura Văii. A fost o bucurie extraordinară de toate părțile (implicate în campanie – n.r.). Cei care au pregătit cadourile au făcut-o cu mare bucurie, majoritatea i-au implicat și pe copiii lor. S-au bucurat și dăruitorii, dar și noi. Am avut sediul asociației plin de cadouri împachetate frumos, a fost o atmosferă extraordinară. Și cei mici, bineînțeles, ei fiind beneficiarii. Chiar am văzut copii fericiți zilele acestea”, ne-a declarat Natalia Corlean, coordonatorul proiectului.

Ultimele pachete vor ajunge la copii din orașul Victoria și de la Liceul Teologic Ortodox Sfântul Constantin Brâncoveanu Făgăraș, vineri.

Club Saga Victoria

20 de voluntari ai asociației s-au implicat în campania aflată la a doua ediție, în care numărul donatorilor din orașul nostru a crescut față de anul trecut.

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a fost înfiinţată în anul 2006 de membri ai comunităţii bisericii Brâncoveanu din municipiul nostru, sub preşedinţia părintelui paroh Marcel Dobrea. Organizația și-a început activitatea abia în 2017 și derulează proiecte educaționale, culturale, sociale sau sportive.


Apreciază
Distribuie