bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Campania „Producător în Ţara Făgăraşului” – Cătălin-Mihai Petrişor

Aug 20th, 2013 | de | Categoria: Producator din Tara Fagarasului

     

DSCN1090

O nouă premieră marca „Producător în Ţara Făgăraşului”. De când a început campania de promovare a producătorilor autohtoni făgărăşeni, am descoperit cine este cel mai vechi producător din piaţă, cine produce cele mai multe roşii, cine are cele mai multe sortimente, cine are produse agricole dar şi miere şi cine produce din pasiune şi din drag de această ocupaţie.

     A venit rândul să îl cunoaştem pe Cătălin-Mihai Petrişor, absolvent de studii superioare care s-a apucat de agricultură dintr-un motiv nobil: „În primul rând vreau să ştiu că ceea ce mănâncă proprii mei copii e sănătos şi că îi pot proteja de chimicale ce sunt practicate în zilele noastre” spune făgrăşeanul. Acesta locuieşte în Recea, iar în piaţă vinde în principal cartofi. „Eu nu sunt un producător la scară mare. Am o gospodărie de subzistenţă şi doar surplusul îl aduc pentru vânzare în piaţa din Făgăraş. În general vin să vând cartofi, pentru că am mai multe suprafeţe pe care le cultiv cu diferite soiuri, în speciale bellarosa şi sante albi”, spune Cătălin.

     Tot de la el am aflat şi care sunt costurile producătorilor pentru produsele cu care vin în piaţă. „Toate produsele au o tehnologie. Dacă respespecţi tehnologia ca la carte, cheltuielile se ridică undeva la 8000 de lei la hectar. E foarte greu să îţi permiţi aşa ceva. Deşi nu am făcut o socoteală exactă, pentru producţia mea de anul acesta am cheltuit cam 3500 lei la hectar, fără să mai socotim munca noastră. Dacă mai punem la socoteală mana de anul acesta, care a fost una foarte puternică, cheltuielile se ridică la mult mai mult”, mai spune făgărăşeanul. Într-adevăr, pe frunzele de cartofi, mai exact pe partea din spate, se putea vedea o dungă neagră, ca o ciupercă. Tratamentul folosit de Cătălin a fost piatra vânătă şi zeama bordeleză, singurele produse acceptate şi de cei care produc bio.

DSCN1089

      Dar, Cătălin Petrişor nu vine în piaţă doar cu cartofi, aşa cum poate fi găsit acum. În spatele casei din Recea deţine un solar de mici dimensiuni în care îşi produce în principal răsadurile, dar unde mai are şi castraveţi, fasole – de mai multe tipuri, ceapă albă, ceapă verde, ceapă roşie, salată, în general cam tot ce are nevoie o gospodină pentru a-şi hrăni familia. Cu astfel de produse îl vom găsi pe Cătălin foarte rar în piaţă, pentru că multe din ele le foloseşte pentru consumul propriu, dar vinde din ele atunci când are surplus.

      În timp ce ne deplasam spre locurile de producţie ale făgărăşeanului, am aflat că acesta a studiat în Bucureşti, unde a devenit specialist în automatică şi calculatoare, şi chiar a lucrat în mass-media pentru partea tehnică. „Deşi mai toată ziua sunt în piaţă, totuşi în tipul liber am şi o activitate mai pentru specializarea mea. Deţin şi o firmă prin care îmi plătesc asigurările de sănătate şi impozitele la stat, dar ocazional îmi ofer şi serviciile pentru a repara calculatoare, pentru asistenţă tehnică etc.”, ne spune producătorul agricol cu studii superioare din piaţa agroalimentară.

DSCN1082

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu