bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Religie

„Lumină Lină” concertează duminică la Părău

Apr 22nd, 2017 | scris de

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul bisericii din Părău, va fi sărbătorit duminică, 23 aprilie 2017, cu un concert extraordinar de pricesne și cântece patriotice susţinut de Cenaclul „Lumină Lină” din Sibiu. Potrivit site-ului Mitropoliei Ardealului, Sfânta Liturghie va fi oficiată de la ora 9:30.  Cei prezenţi se
[citeste mai mult…]



„Izvorul Tămăduirii”, sărbătoarea închinată Maicii Domnului

Apr 21st, 2017 | scris de

În prima vineri după Paşti, creştinii ortodocşi sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”. Praznicul aminteşte de vindecarea unui orb, minune săvârşită de Maica Domnului la un izvor de lângă Constantinopol. Potrivit tradiției, Leon cel Mare, pe când era neîncoronat, a întâlnit un bătrân orb. După ce a discutat
[citeste mai mult…]



Hristos a înviat!

Apr 16th, 2017 | scris de

Mii de credincioşi au participat la slujba Învierii la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus. Veniți din Țara Făgăraşului dar şi din toată România, copii de toate vârstele, femei şi bărbați au răspuns cu bucurie, la miezul nopții, “Adevărat a înviat!”, atunci când preoții
[citeste mai mult…]



Postul Mare, călătorie spre Înviere

Mar 22nd, 2017 | scris de

Protopopiatele ortodoxe Făgăraş I şi II, Casa de Cultură Făgăraş şi Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” Făgăraş organizează o întâlnire cu preotul Petru Moga. Conferinţa cu tema „Postul Mare, călătorie spre Înviere” se va desfăşura joi, 23 martie 2017, în sala mică a Casei de Cultură,
[citeste mai mult…]



2 februarie, praznicul Întâmpinării Domnului

Feb 2nd, 2017 | scris de

Sărbătoarea amintește de momentul în care Hristos a fost adus la Templul din Ierusalim de Fecioara Maria şi de Iosif pentru împlinirea rânduielilor Legii. Conform crestinortodox.ro, legea iudaică prevedea ca la 40 de zile de la nașterea pruncului de parte bărbătească, mama acestuia să meargă
[citeste mai mult…]



30 ianuarie, sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi

Jan 30th, 2017 | scris de

Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gura de Aur sunt sărbătoriţi împreună la finalul lunii ianuarie. Deși în calendarul religios fiecare este pomenit separat această lună, Biserica îi prăznuieşte împreună, pe 30 ianuarie, pentru a le descoperi creștinilor că nu este unul mai mare
[citeste mai mult…]



Mitropolitul Ardealului a instalat un nou preot, la Făgăraș

Dec 12th, 2016 | scris de

Biserica Sf. Treime de pe strada I.C. Drăgușanu din Făgăraș are un nou preot. Este vorba de părintele Ioan Tărcuță, care a slujit la Ucea, în ultimii zece ani, și care deține funcția de protopop al parohiilor din satele aflate în părțile de sud și
[citeste mai mult…]



23 de biserici din Țara Făgăraşului, închinate Sfântului Nicolae

Dec 6th, 2016 | scris de

Sfântul Ierarh Nicolae este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți, atât pentru copii, cât și pentru oamenii din Țara Făgărașului. El a fost venerat din cele mai vechi timpuri și de către ctitorii de biserici. Una dintre dovezi o constituie numărul mare de
[citeste mai mult…]



Credincioși din Țara Făgărașului, în procesiune la Sibiu (video)

Nov 30th, 2016 | scris de

Peste două sute de credincioși din Țara Făgărașului au participat, în seara zilei de 29 noiembrie 2016, la Sibiu, la o procesiune religioasă, în ajunul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul preoților și credincioșilor din Ardeal. Racla cu moaștele Sfântului
[citeste mai mult…]



Mitropolitul Laurenţiu Streza şi cvintetul Anatoly, duminică, în Făgăraş

Nov 29th, 2016 | scris de

Biserica brâncovenească Sf. Nicolae îmbracă haine de sărbătoare odată cu venirea lunii decembrie. Preoţii parohi anunţă că duminică, 4 decembrie 2016, ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, va fi prezent în lăcaşul de cult pentru a oficia liturghia arhierească, în întâmpinarea hramului, sărbătorit pe 6 decembrie,
[citeste mai mult…]



Despre post, cu pr. Constantin Necula (video)

Nov 16th, 2016 | scris de

„Postul nu ne cheamă la suferință! Amăreala vieții noastre amărăște postirea! Efortul de a fi echilibrat, decent și firesc este înscris în noi (…). Suntem născuți să trăim în pace, răbdare și respect, în cordialitate și bun simț. A posti înseamnă a ne aduce aminte
[citeste mai mult…]



A început Postul Crăciunului

Nov 15th, 2016 | scris de

Marţi, 15 noiembrie, a început Postul Crăciunului. Este primul din cele patru posturi mari din anul bisericesc. Creştinii sunt chemaţi să postească nu numai de bucate, ci şi de păcate. Preotul Sofian Boghiu spunea că „unii nu postesc deloc, alții postesc o săptămână sau câteva
[citeste mai mult…]



Preotul Lie slujeşte de astăzi la Biserica din cartierul Tractorul (Braşov)

Nov 11th, 2016 | scris de

IPS Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat vineri, 11 noiembrie 2016, slujba religioasă, la Braşov, la Biserica din cartierul Tractorul, cu hramul Sf. Mucenic Mina. Cu acest prilej, înaltul ierarh l-a prezentat credincioşilor pe noul preot paroh, Nicolae Lie, transferat recent de la Făgăraş, unde a
[citeste mai mult…]



Duminică, parastasul de 7 ani pentru Părintele Teofil

Oct 29th, 2016 | scris de

7 ani ani s-au dus deja de la trecerea la cele veşnice a “Părintelui Bucuriei” – cum este numit Părintele Teofil, duhovnicul orb de la Mănăstirea Brâncoveanu. Parastasul de 7 ani va fi oficiat duminică, 30 octombrie 2016, la Mănăstirea Sâmbăta, după Sfânta Liturghie. După
[citeste mai mult…]



Preotul Corlean, noul paroh al Bisericii brâncoveneşti din Făgăraș

Sep 30th, 2016 | scris de

Duminică, 2 octombrie 2016, preotul Marius Corlean va fi instalat în parohia din Făgăraş. Începând cu ora 16, mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, va fi prezent în Biserica Sf. Nicolae pentru a oficia slujba Vecerniei şi pentru instalarea preotului. În ultimii 12 ani, preotul Marius
[citeste mai mult…]



Singura biserică din România pictată de o femeie doar cu Sfinți români este în Țara Făgărașului

Jul 7th, 2016 | scris de

Locașul de cult care poartă atât hramul vechi „Buna Vestire” cât și hramul nou „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna și toți Sfinții români” se află în satul Cincu. Biserica este în spatele curții parohiale. Noua pictură bisericească are amprenta pictoriței din Cincu, Lia Flueraș. „Talentul său
[citeste mai mult…]



Biserica Sf. Treime a aniversat 233 de ani de la zidire

Jun 20th, 2016 | scris de

Credincioșii bisericii ortodoxe de pe strada I.C. Drăgușanu din Făgăraș au participat luni, 20 iunie 2016, la hramul lăcașului de cult, cu ocazia zilei Sfintei Treimi.  Potrivit tradiției, care durează de două secole, enoriașii au înconjurat biserica, la finalul slujbei, împreună cu cei nouă preoți
[citeste mai mult…]



Români, sași și maghiari, în aceeași biserică

Jan 21st, 2016 | scris de

Preoți ai bisericilor romano-catolică, evanghelică și ortodoxă s-au reunit aseară într-un lăcaș de cult din municipiul Făgăraș, pentru a oficia împreună o slujbă religioasă. Acțiunea face parte dintr-un program intitulat „Săptămâna Ecumenică” ce se derulează, de aproape un deceniu, la începutul fiecărui an calendaristic. Biserica
[citeste mai mult…]



Preot nou la biserica din Combinat

Jan 3rd, 2016 | scris de

Biserica „Sf. Trei ierarhi” din cartierul Combinat are de duminică, 3 ianuarie 2016, un nou preot paroh, în urma deciziei de pensionare a preotului Vasile Onciu. Preotul Onciu, în vârstă de 81 de ani, a slujit la altar vreme de 56 de ani, mai întâi
[citeste mai mult…]



Pe 21 noiembrie se prăznuieşte „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“

Nov 20th, 2015 | scris de

Sărbătoarea aminteşte de ziua în care Sfinţii Ioachim şi Ana au dus-o la Templu pe Fecioara Maria şi au încredinţat-o preotului Zaharia. Fecioara Maria a stat în Templu timp de 12 ani. Două biserici din Țara Făgărașului au ca hram sărbătoarea „Intrarea în Biserică a
[citeste mai mult…]