Ce spune Electrica despre paralizarea orașului, la solicitarea Bună Ziua Făgăraș

Furnizorul de electricitate a răspuns la solicitarea ziarului Bună Ziua Făgăraș, referitoare la avariile care au paralizat jumătate din oraș timp de 15 ore.

Menționăm că l-am solicitat vineri, la ora 8:52, acesta a fost trimis la ora 12:52, iar problema a fost rezolvată în jurul orei 14:00.

Redăm mai jos, integral, răspunsul Societatății de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud – Sucursala Brașov.

Referitor la întreruperea în alimentarea cu energie electrică care a afectat parțial municipiul Făgăraș, vă informăm următoarele:

În data de 06.12.2018, la ora 23:24, în zona municipiului Făgăraș a avut loc o întrerupere neplanificată a alimentării cu energie electrică. Aceasta a fost cauzată de apariția unor defecte la două linii electrice subterane de medie tensiune, care au afectat parțial alimentarea cu energie electrică a municipiului Făgăraș.

Având în vedere complexitatea defectelor apărute, Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud – Sucursala Brașov acționează în prezent cu 4 echipe de intervenție pentru remedierea acestor defecțiuni.

Club Saga Victoria

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm utilizatorii rețelei că depunem toate eforturile pentru asigurarea alimentării cu energie electrică în condiții normale, conform schemei de funcționare.

Cu mulțumiri pentru înțelegere, Serviciul Relații Publice, Comunicare SDEE Transilvania Sud”.

Ce a cauzat pana de curent care a paralizat Făgărașul


Apreciază
Distribuie