bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Cei 40 de Mucenici și tradițiile românești

Mar 9th, 2018 | de | Categoria: Religie, Social

Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte, astăzi, pe cei 40 de Mucenici ucişi în localitatea Sevastia din Armenia.

Aceștia erau soldaţi care au mărturisit că sunt creştini şi au refuzat să jertfească idolilor. Pentru faptul că şi-au mărturisit credinţa în Hristos, cei 40 de mucenici au fost supuşi multor chinuri.

Potrivit tradiţiei populare, femeile fac în această zi mucenici în formă de opturi. Aceştia sunt duşi la biserică pentru a fi binecuvântaşi, iar apoi sunt consumaţi în familie.

În preajma acestei sărbători, în mediul rural se pregăteşte pământul pentru noul an agricol. Se spune că tot ce este semănat în această zi o să rodească de 40 de ori mai mult, iar cine nu respectă sărbătoarea va suferi 40 de zile.

De asemenea, pentru simplul fapt că ieri a fost Ziua Internațională a Femeii, oamenii consideră că astăzi este Ziua Bărbatului. De fapt, aceasta are o dată oficială stabilită printr-o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis în anul 2016.

Ziua Bărbatului a fost instituită pe 19 noiembrie. În peste 60 de țări este sărbătorită încă din anul 1999.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu