bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Ceremonii de Ziua Națională, la Făgăraș

Dec 1st, 2017 | de | Categoria: Social

Zeci de făgărășeni au marcat Ziua Națională a României, în centrul orașului, alături de primarul Gheorghe Sucaciu și viceprimarul Valentin Clonț, de la ora 11.

sursa foto: bunaziuafagaras.info

Un sobor de preoți a oficiat o slujbă religioasă imediat după intonarea imnului național. Slujba a fost urmată de o depunere de coroane de flori la Monumentul Eroilor.

La ceremonie au mai participat administratorul public Marius Rică, comandantul Centrul de Instruire pentru Infanterie și Vânători de Munte Făgăraș, lct. col. Ștefan Câmpean și directori ai unităților de învățământ.

Printre cei care au cinstit memoria eroilor căzuți la datorie s-au aflat și președintele PNL Făgăraș Ioan Mareș și deputatul PSD Mihai Popa.

Și elevii Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu“ au celebrat 1 decembrie.

După o slujbă oficiată pentru comemorarea eroilor neamului, elevii s-au așezat în curtea școlii astfel încât, de la înălțime se putea vedea forma României Mari, de la 1 Decembrie 1918.

Cadrele militare de la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, din Cincu, au omagiat eroii Marii Uniri alături de locuitorii orașului Agnita.

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu