bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Concurs cu bărci pe lacul Cetății Făgăraș

Iun 19th, 2018 | de | Categoria: Social, Sport

Făgărășenilor și turiștilor li se pregătește un concurs cu bărci, pe lacul Cetății. Acesta va fi organizat de campionul olimpic Ivan Patzaichin, în cadrul evenimentului ArtFestin.

foto: rowmania.ro

Competiţia de vâslit în canotci este o premieră în municipiu, iar Ivan Patzaichin caută participanți fără să țină cont de vârstă, constituţie sportivă sau experienţă. Doritorii se pot alătura concurenților în ziua competiției, sâmbătă, 23 iunie.

Participarea este gratuită, singura condiție este formarea unui echipaj pentru vâslit-viteză, în canotci de 10+1. Învingătorii ediției din Făgăraș vor avea acces la finala națională „Descoperă Romania”. Aceasta se va desfăşura în cadrul cunoscutui festival RowmaniaFEST, din Tulcea, care are loc la sfârșitul verii.

Festivalul Art Festin Făgăraș începe joi și se va încheia duminică. Acesta se va desfășura în Cetate și la Casa de Cultură. Evenimentul se vrea a fi cel mai mare pe care îl va fi văzut municipiul nostru. Este organizat de Primăria Făgăraș, în parteneriat cu Asociația ArtRaising și cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București.

Confirmarea participării se poate transmite prin email. Înscrierile se vor face și la fața locului, în dimineața concursului. Fiecare echipaj va fi format din 11 concurenți. La start se vor alinia trei ambarcațiuni, fiecare dotată cu veste de salvare.

Programul competiției:

10:00 – 11:30 Înscrierea participanților pe echipe și acomodarea cu ambarcațiunile

11:45 – 12:00 Stabilirea ordinii de concurs și instructaj (ședința tehnică)

12:00 – 14:00 Desfășurarea concursului de canotci 10+1

14:30 – 15:00 Festivitatea de premiere a participanților la concursul de canotci

Programul festivalului ArtFestin

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu