bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Copilul rănit în incendiul din Șinca Veche, în stare gravă

Feb 6th, 2018 | de | Categoria: Social

Copilul rănit în incendiul din Șinca Veche are doar 8 luni și este în stare gravă, spun medicii bucureșteni.

sursa foto: bucuresti.ro

Micuțul a suferit arsuri pe 25% din suprafața corpului, inclusiv pe căile respiratorii. El a fost intubat și se află internat la Terapie Intensivă, a declarat pentru Bună Ziua Făgăraș purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, Raluca Alexandru.

Medicii încearcă să îl stabilizeze dar șansele de supraviețuire sunt reduse, potrivit acestora. Mama lui a decedat, ieri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Tânăra a vrut să încălzească locuința și a încercat să aprindă focul cu benzină.

Încăperea a explodat din cauza vaporilor de combustibil care s-au format, potrivit comandantului Detaşamentului de Pompieri Făgăraş, Dorin Moldovan.

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu