bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Elevii din Părău vor primi o masă caldă la şcoală

Jan 30th, 2017 | de | Categoria: Social, Tara Fagarasului

Programul pilot „Masă caldă pentru elevi”, iniţiat de guvernul Cioloş, începe să prindă contur. De curând au fost publicate normele de aplicare, astfel că, în funcţie de posibilităţile fiecărei şcoli, masa va fi gătită în instituţie sau livrată în regim de catering.

Rolul mesei calde este de a stimula prezența la clasă și de a reduce abandonul școlar în rândul elevilor afectați de sărăcie.

În loc de celebrele „cornul şi laptele”, copiii vor primi fie mâncare caldă, gătită, fie un pachețel cu hrană,  în valoare de 7 lei. Banii vin de la bugetul național, însă autoritățile locale au libertatea de a majora suma.

Prin programul guvernamental pilot, masa caldă va fi asigurată din acest an în 50 de şcoli unui număr de  30 de mii de elevi. Între cele 50 de unităţi alese, din judeţul Braşov figurează doar Şcoala Gimnazială din Părău. 293 de elevi de aici urmează să beneficieze de acest program pilot. Meniul va fi bazat pe fructe, legume, lactate şi carne

Normele aprobate de Guvern dau şi câteva exemple de mâncăruri care pot fi incluse în meniu şi care ţin cont de recomandările Institutului de Sănătate Publică.

De pe lista nu lipsesc ciorba de legume, supa de pui, ciorba de văcuţă, pilaful cu legume şi ficăţei, sufleul de brocoli cu brânză. Sunt incluse şi două variante de sandviciuri pentru cazurile în care nu se poate asigura masa caldă.

Guvernul a prevăzut şi reguli stricte pentru cei care pregătesc mâncărurile. Sunt interzişi conservanţii, uleiul necesar preparării trebuie folosit o singură dată, ceapa nu trebuie prăjită, ci înăbuşita cu apă. Nu sunt permise mâncărurile din tocături prăjite şi nici combinaţiile nesănătoase de alimente.

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu


− three = 4