bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Făgărășanul care intră în ”arena tigrilor”

Jun 29th, 2017 | de | Categoria: Social, Sport

Ionuț Emanuel Ramba se întoarce în campionatul de handbal al României, după aproape doi ani petrecuți în campionatul Germaniei, la TBV Lemgo.

Internaționalul român a semnat, din această vară, un contract pe doi ani cu echipa ”tigrilor”, CSM București, formație finanțată de Primăria Capitalei.

Ionuț are 26 de ani, 1,98 m și 99 de kg. Interul stânga s-a născut la Făgăraş, în 8 februarie 1991, și a fost elev al Colegiului “Doamna Stanca”.

Junioratul l-a petrecut la CSS Făgăraș, fiind elevul lui Octavian Hârțoagă, apoi la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara.

În Liga Naţională a jucat la Ştiinţa Bacău şi HC Odorhei, echipă cu care, în 2015, a câştigat Cupa Challenge.

Ramba a jucat câteva partide și în Champions League, pentru Minaur Baia Mare, alături de care a câștigat Supercupa României. Ulterior, a evoluat în Bundesliga, la Lemgo, fiind printre cei trei handbaliști care au evoluat în prima ligă din Germania (alături de Fotache și Criciotoiu).

Considerat un handbalist de forță, Ramba a fost solicitat mai cu seamă în jocul de apărare, campionatul din Germania fiind unul dintre cele mai puternice din Europa.

”Se joacă serios în Germania. Lucrurile sunt puse la punct. Totuși, îmi face plăcere să revin şi să lupt pentru o echipă românească. CSM București mi-a propus un proiect serios și ambițios. Își dorește ca în 2018 să devină un club puternic în Europa. Aș vrea să reușim să câștigăm toate trofeele interne și să ajungem în Final Four-ul Cupei EHF”, a declarat pentru Bună Ziua Făgăraș Ionuț Ramba.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu


five − = 1