bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Făgărășean medaliat cu aur

Iun 6th, 2018 | de | Categoria: Social, Sport

Făgărășeanul George Arsu, junior al echipei CSM București, a primit medalia de aur adjudecată în urma victoriei din finala Campionatului Național de handbal masculin U19.

foto: Facebook

Formația bucureșteană a avut un sezon perfect, înregistrând 28 de victorii din tot atâtea posibile. În ultimul act al competiției finale, CSM București s-a impus cu scorul de 32-25 în fața celor de la LPS Suceava. Astfel, au obținut titlul național.

Sportivul de 19 ani este în echipa bucureșteană de aproximativ doi ani. Anterior, el a jucat la CSS Făgăraș, fiind în 2016 în lotul lui CSM Făgăraș care a promovat sub comanda lui Dumitru Opriș.

George a declarat că le mulțumește pentru succesul său atât antrenorilor cu care a colaborat la Făgăraș, cât și celor din București.

După victoria din campionat, handbalistul făgărășean se pregătește acum de examenul maturității, el fiind absolvent al Liceului „Mircea Eliade” din București. Tânărul își dorește să urmeze o facultate, fie în domeniul istoriei, fie în materie de limbi străine.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu