bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Făgărașul, inclus în Centenarul Filmului Românesc

Iun 27th, 2018 | de | Categoria: Cultura, Social

Făgărașul ar putea fi inclus în circuitul Centenarului Filmului Românesc, deși nu mai avem niciun cinematograf funcțional.

Caravana producţiilor cinematografice româneşti, care se va desfăşura pe parcursul întregului an, ar putea ajunge și în municipiul nostru. Anunțul a fost făcut de Irina Margareta Nistor, la finalul evenimentului cultural Art Festin, care a avut loc aici.

„Îi spun de pe acum domnului primar, cu voi de față, că o să încercăm să includem și Făgărașul în proiectul nostru «100 de ani, 100 de orașe, 100 de filme». O să venim și cu un film românesc anul acesta și sunt sigură că o să fie o sală plină pentru că o să aducem un actor care a jucat în filmul respectiv. Dacă ne primește domnul primar, dar eu sunt convinsă că ne va primi, pentru că aveți un public extrem de cald”, a declarat criticul de film Irina Margareta Nistor.

În cadrul caravanei vor fi prezentate 100 de filme în tot atâtea localităţi. Astfel va fi refăcut traseul celor mai importante evenimente istorice care au dus la realizarea Marii Uniri din 1918. Pentru că nu mai avem un cinematograf funcțional, după ce s-au stins cele construite în Comunism, în municipiul nostru filmele vor fi proiectate la Casa de Cultură, cum s-a procedat și la Art Festin.

Caravana cuprinde proiecţii ale unor filme produse în România, Republica Moldova şi regiunea Cernăuţi. Peliculele au fost selectate de critici de film, regizori şi istorici. Evenimentul de deschidere a avut loc în luna februarie, la Iași,  cu proiecția filmului Afacerea Est.

Organizatorii vor edita o carte onorifică ce va cuprinde fiecare oprire a Caravanei Filmului Românesc, deci și cea din Făgăraș.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu