bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Gripă aviară, lângă Ucea de Sus

Jan 25th, 2017 | de | Categoria: Social, Stirea zilei, Tara Fagarasului

După mai multe analize de laborator, specialiştii au confirmat: pasărea găsită moartă în apropiere de Ucea de Sus era infectată cu virusul gripei aviare.

Pasărea, o gâscă domestică, a fost găsită zilele trecute de medicul veterinar din zonă. Acesta a recoltat probe şi le-a trimis laboratoarelor specializate din țară, care le-au analizat şi au dat verdictul: gripă aviară! Potrivit medicului, aceasta provine dintr-o exploataţie non-profesională situată în apropiere de Ucea de Jos. În urma examenului de laborator, a apărut suspiciunea de influenta aviară. Au fost recoltate probe de organe, care au fost dirijate la Laboratorul Sanitar Veterinar de Stat Vrancea, în vederea detecţiei genomului viral al virusului influentei aviare.

Ulterior, DSVSA Vrancea a emis un buletin de analiză pozitiv, pentru genomul viral și a dirijat probele către laboratorul național de referință al IDSA Bucureşti, pentru confirmare de diagnostic. În ziua de 25 ianuarie, IDSA Bucureşti, a confirmat influenta aviară cu tulpină înalt patogenă: H5N8.

Ca urmare, DSVSA Braşov a  întocmit un plan de măsuri privind prevenirea extinderii bolii în Țara Făgăraşilui prin limitarea mișcării păsărilor din gospodăria respectivă.

DSV a securizat gospodăria şi a stabilit o zonă de protecţie de 3 km şi o zonă de supraveghere de 10 km în jurul focarului.

De asemenea, Direcția Sanitar-Veterinară a interzis mişcarea efectivelor de păsări, fără notificarea și aprobarea D.S.V.S.A Braşov.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu


seven − 7 =