bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Handbaliștii de la CSM, anchetați după o bătaie la un club de noapte

Mai 15th, 2018 | de | Categoria: Social, Sport

Două persoane au ajuns la spital, în zorii zilei de duminică, după ce s-au bătut la ieșirea dintr-un club de noapte din Făgăraș. În scandal ar fi fost implicați și handbaliști ai CSM Făgăraș.

foto: CSM Făgăraş – Handbal

Poliția Municipală a intervenit în urma unei sesizări la numărul unic de urgență 112, la ora 4:50.

„Doi bărbați, în vârstă de 22 de ani, respectiv 27 de ani, în urma unei altercații s-ar fi lovit reciproc. În urma acestui eveniment ambii bărbați au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportați la spital”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.

Bătăușii au depus plângere unul împotriva celuilalt, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire și alte violențe. În paralel cu cercetările efectuate de oamenii legii, conducerea clubului sportiv CSM Făgăraș a pornit o anchetă internă și promite că sportivii vor fi sancționați dacă vor fi găsiți vinovați.

„În cadrul Clubului nostru s-a dispus începerea unei anchete interne pentru a stabili cu exactitate implicarea unor sportivi aparținând clubului în acele evenimente. Conducerea Clubului Sportiv Municipal Făgăraș nu tolerează nici un act de indisciplină din partea sportivilor. Nu admitem abateri de la Regulamentul de Ordine Interioară și nu acceptăm ca acțiunile individuale ale sportivilor să prejudicieze imaginea CSM Făgăraș și a orașului nostru. Menționăm că, de-a lungul timpului, au mai fost luate măsuri de avertisment și sancționare financiară a sportivilor noștri, în funcție de gravitatea faptelor comise. Ținem să asigurăm finanțatorii Clubului și suporterii echipei că, în urma anchetei, vom lua și de această dată măsurile cuvenite pentru sancționarea sportivilor găsiti vinovați. Pentru transparență decizională, vom face publice măsurile luate”, se arată într-un comunicat semnat de președintele clubului, Marius Gruia.

Rezultatul anchetei ar urma să fie făcut public peste câteva zile.

(Liviu Ardelean)

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu