bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Hristos a înviat!

Apr 16th, 2017 | de | Categoria: Religie, Social, Stirea zilei

Mii de credincioşi au participat la slujba Învierii la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbata de Sus.

Veniți din Țara Făgăraşului dar şi din toată România, copii de toate vârstele, femei şi bărbați au răspuns cu bucurie, la miezul nopții, “Adevărat a înviat!”, atunci când preoții au transmis vestea Învierii.

Lumânările aprinse, rugăciunile înălțate şi cântările de sărbătoare au creat o atmosferă aparte, care amintea de cuvintele Părintelui Teofil “mănăstirea este tinda Raiului”.

După slujba Învierii săvârşită în fața bisericuței vechi din  mijlocul mănăstirii, preoții şi credincioşii au urcat în biserica nouă, unde s-a săvărşit Sfânta Liturghie.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu