bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Începe reabilitarea șoselelor din Făgăraș

Oct 20th, 2017 | de | Categoria: Social

O porțiune a Drumului Național 1, care traversează prin Făgăraș, intră in reabilitare.

sursa foto: google maps

Tronsonul are nevoie de reparații majore. Carosabilul este într-o stare avansată de degradare din cauza traficului greu, în lipsa centurii ocolitoare, dar și din cauza lucrărilor care au fost făcute la rețelele de apă și canalizare.

Pentru început va fi modernizată strada Doamna Stanca, pe tronsonul DN 1, de la  intersecţia cu străzile Titu Perția, Octavian Paler şi Bulevardul Unirii, până la ieşirea spre Sibiu.

Primăria a decis ca lucrările să fie demarate chiar anul acesta.

primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu

Ar urma să fie realizate și lucrări pentru lărgirea șoselei în zona Spitalului Municipal, după ce va fi deviată reţeaua electrică. Proiectul prevede şi o pistă pentru biciclişti.

Lucrările vor trebui însă oprite la 15 noiembrie, conform legii în vigoare, și vor fi reluate în luna martie a anului viitor.

Lungimea totală a celor două artere este de aproximativ 2 km, iar investiția totală depășește 3 milioane de lei, conform documentaţiei disponibile pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice.

Modernizarea va dura 10 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu