bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Majestatea Sa Margareta vine la Brașov, de Ziua Eroilor

Mai 17th, 2018 | de | Categoria: Social

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală Principele Radu vor vizita municipiul Brașov, joi, cu prilejul comemorării Zilei Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului, anunță Transilvania 365.

foto: transilvania365.ro

Familia Regală va depune o coroană de flori la Monumentul Soldatului Necunoscut din Piața Unirii, la ora 13.45, în prezența reprezentanților autorităților locale. Apoi, Majestatea Sa și Alteța Sa Regală se vor reculege pentru câteva momente în Biserica Sfântul Nicolae din Piața Unirii.

Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu vor lua parte, la Casa Sfatului, la evenimentul de lansare a volumului „Susține cu a ta mână Coroana Română” semnat de Majestatea Sa și de Alteța Sa Regală, publicat la Editura Litera, la ora 15. De asemenea, cuplul regal va vizita expozițiile de fotografii de la Casa Sfatului dedicate Familiei Regale a României.

Toți cei care doresc să ia parte la aceste evenimente publice sunt bineveniți, precizează aceeași sursă.

Familia Regală participă la Ziua Eroilor și a Înălțării Domnului în fiecare an în alt oraș, pentru a contribui la aducerea acestor două mari sărbători ale românilor mai aproape de oameni și de familiile lor.

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu