Membru AJVPS, arestat pentru braconaj

Un sibian acuzat de braconaj a fost arestat după ce ar fi vânat ilegal trei urși.

Bărbatul care abia devenise membru al Asociaţiei Județene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Sibiu, producea mezeluri din carnea urșilor și le vindea la diferite pensiuni din țară și străinătate, relatează jurnaliștii de la Turnul Sfatului.

Polițiștii au descins în locuințele mai multor persoane suspectate că ar fi vânat trei exemplare din specia ursului brun, strict protejată de lege, și din alte specii.

Club Saga Victoria

În urma percheziţiilor au fost găsite o armă neletală, pentru care proprietarul nu deţinea permis, o arma letală cu glonţ, muniţie letală, 9 cuţite de dimensiuni mari, 67 trofee din speciile cerb şi căprior, și carne de vânat, potrivit aceleiași surse.

Prejudiciul a fost estimat de oamenii legii la peste 120.000 de euro.


Apreciază
Distribuie