bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Mihai Popa este cercetat pentru șantaj de DNA

Oct 30th, 2017 | de | Categoria: Social

Președintele PSD Făgăraș, Mihai Popa, este cercetat pentru șantaj și trafic de influență de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Politicianul, care este și deputat, va fi cercetat sub contol judiciar pe o durată de 60 de zile, potrivit unui comunicat al instituției.

sursa foto: cdep.ro

În ordonanța procurorilor se arată că există date și probe care dovedesc că „în cursul acestui an, primarul unui municipiu din județul Brașov a evocat posibilitatea revocării din funcție a unei persoane care făcea parte din conducerea unui spital aflat în subordinea primăriei, pe fondul unor nereguli constatate de Curtea de Conturi și ca urmare a refuzului acelei persoane de a-și îndeplini sarcinile dispuse de managerul spitalului”.

Potrivit procurorilor, situația a fost adusă la cunoștința inculpatului Mihai Popa care a luat hotărârea de a-și folosi influența și autoritatea dată de funcțiile politice deținute, pentru menținerea în funcție a persoanei vizate de revocare (persoană care era o protejată a sa).

Nici Consiliul Local, nici Parlamentul nu are competența să decidă sau să impună o anumită decizie cu privire la ocuparea funcțiilor de conducere într-un spital municipal, potrivit legislației în vigoare.

Mai exact, Mihai Popa i-a cerut imperativ acelui primar, în mai multe împrejurări, în mod direct, dar și prin intermediari, să o mențină în funcție pe protejata sa, pe motiv că decizia de neprelungire a mandatului acesteia în funcția de conducere pe care o deținea la spital i-ar crea „mari probleme de imagine și în partid” și i-ar știrbi imaginea de lider local care își protejează oamenii apropiați și controlează deciziile autorităților în raza sa.

Deoarece primarul nu s-a conformat ordinului primit, inculpatul Mihai Popa i-a transmis amenințări managerului spitalului, i-a solicitat în mod imperativ să revină asupra deciziei de a o înlocui pe protejata sa din funcția pe care o deține la spitalul respectiv, amenințându-l că, în caz contrar, îl va demite, iar toate proiectele primarului vor fi blocate în consiliul local pe care îl controlează în calitate de lider al organizației locale de partid. Amenințările au fost făcute utilizând telefonul unei alte persoane pentru a nu se putea stabili o legătură directă, specifică procurorii.

În luna septembrie 2017, la cererea primarului unei comune care este ccoleg de partid cu el, Mihai Popa și-a folosit influența și autoritatea asupra unei persoane din conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov, astfel încât reprezentanții școlii din acea comună să fie scutiți de sancțiuni, deși nu luaseră măsurilor impuse de inspectorii DSP.

Un control efectuat la acea școală anterior constatase nereguli grave, respectiv lipsa autorizației de securitate la incendiu, spațiu necorespunzător pentru programul „laptele și cornul”, spațiu necorespunzător de desfășurare a cursurilor pentru o grupa mică de grădiniță, iar pentru remedierea neregulilor constatate se stabiliseră termene stricte de care depindea inclusiv obținerea unei noi autorizații sanitare.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, președintele PSD Făgăraș Mihai Popa este obligat să să se prezinte la organul de urmărire de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa – conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenția că, dacă va încălca aceste obligații, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau va fi arestat preventiv.

DNA precizează că „punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu