Nașul lui Dragnea are afacere cu dedicație în Făgăraș

Sorin Paul Stănescu, nașul fiului lui Liviu Dragnea, are o farmacie veterinară în Făgăraș. Aceasta a fost deschisă în urma unei ordonanțe de urgență, adoptată de guvernul Tudose în octombrie 2017.

Ordonanța prin care a fost anulat dreptul exclusiv al medicilor veterinari de a prescrie tratament și medicamente ar fi fost dată cu dedicație, scrie în exclusivitate G4Media.

Farmacia veterinară, care face parte din rețeaua Farmavet, a fost deschisă în toamna anului trecut. Aceasta funcționează într-un centru comercial aflat la intrarea în Făgăraș și vinde mâncare şi medicamente pentru animale. Unul dintre angajați recunoaşte că nu au un medic propriu și că trimite clienții către cel mai cunoscut veterinar din municipiu, care are propria afacere, mai scriu jurnaliștii aceleiași publicații.

Farmavet a încheiat două contracte de sublocaţiune, pe trei ani, pentru spații dintr-un sediu comercial din Făgăraş și Galaţi, pe 20 octombrie 2017. De la intrarea legii în vigoare şi până acum, au fost încheiate nu mai puţin de 28 de contracte de închiriere sau locaţiune, majoritatea în centre comerciale şi zone centrale. Făgăraș, Simeria, Aiud sau Oțelul Roşu sunt doar câteva dintre locurile în care a ajuns Farmavet.

Club Saga Victoria

După modificarea legii, rețeaua de farmacii se dezvoltă spectaculos și ar urma să ajungă la 350 de farmacii veterinare. Farmavet susține, însă, că ordonanța s-a emis în contextul existenței unei proceduri de infrigement împotriva României, deoarece dreptul UE se opune unei exclusivități de comercializare a produselor medicale veterinare în favoarea medicului veterinar. Asociaţiile profesioniste ale breslei s-au revoltat imediat la acea vreme şi au acuzat că modificările nu au legătură cu directiva europeană, ci doresc să destabilizeze o profesie, mai arată G4Media.

Farmavet SA este fosta reţea de farmacii veterinare din România comunistă. În urma privatizării, ea ajunge să fie deţinută de firma A&S INTERNATIONAL 2000 SRL, cea care administrează Institutul Pasteur, singurul institut de cercetare în domeniul medicinei veterinare şi primul producător de preparate imunologice veterinare din Romania prin Filiala Filipești, cea mai mare fabrica de medicamente veterinare din Romania.

A&S INTERNATIONAL 2000 SRL îl are ca acţionar majoritar pe Paul Sorin Stănescu, naşul de cununie al lui Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, Liviu Dragnea.


Apreciază
Distribuie