bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Negociere directă pentru funizarea apei la Victoria

Iun 17th, 2015 | de | Categoria: Or. Victoria

Niciun furnizor de apă şi canal nu este interesat de preluarea acestui serviciu din oraşul Victoria. După două licitaţii lansate de Primăria oraşului pe SEAP, nu s-a prezentat decât societatea din subordinea Consiliului Local, SC Parc Industrial. Cea de-a doua licitaţie a avut termen de deschidere a ofertelor data de 4 iunie.

Pentru că, la fel ca la prima, nu a depus o ofertă decât societatea Parc Industrial, licitaţia a rămas fără câştigător. Potrivit viceprimarului Cristina Bratu, cel mai probabil nu se va mai organiza o a treia licitaţie, ci se va cere Consiliului Local aprobare pentru o negociere directă cu această societate.

La această oră activitatea de furnizare a apei şi canalizării este desfăşurată tot de SC Parc Industrial, însă pentru ca activitatea să fie corectă din punct de vedere juridic era necesară atribuirea prin licitaţie. La licitaţie avea tot dreptul să participe şi SC Victoria Parc Industrial.

Din 2006 începând activitatea de apă şi canal a fost gestionată de societatea Carmolimp. În 2011 Şoneriu a solicitat Consiliului Local majorarea preţului practicat, însă Legislativul a refuzat, aşa că operatorul a acuzat că înregistrează pierderi. În noiembrie 2012 contractul a fost reziliat. Apoi Consiliul Local a stabilit delegarea gestiunii serviciului către Parcul Industrial.

(Cristina Cornilă)

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu