bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Premiu pentru dramaturgul Cornel Teulea

Mar 28th, 2013 | de | Categoria: Cultura

A durat 15 ani până să vadă lumina tiparului, dar se pare că a meritat şi volumul a fost apreciat. Migala dramaturgului Cornel Teulea şi subiectele asupra cărora s-a aplecat i-au adus un binemeritat premiu din partea Uniunii Scriitorilor din România.

 În perioada 21-24 martie la Braşov s-a desfăşurat Târgul Internaţional de Carte şi Muzică, aflat la ediţia a X-a, ocazie cu care filiala USR a acordat trei premii pentru anul literar 2011.

Premiul pentru Dramaturgie i-a revenit scriitorului Cornel Teulea pentru volumul „Cioran – tragedii prevăzute”, volum de teatru finalizat în anul 2010, după 15 ani de muncă şi revizuire. Volumul conţine trei piese de teatru: „Casa moartă”, „Întâlnire pe muchie de cuţit” şi „E doar o chestiune hamletiană”.

„Fără ipocrizie, spun că nu mi-am dorit niciodată un premiu literar. Deci nu mi-am scris cărţile pentru premii; singurul lucru care m-a interesat a fost să scriu cât mai bine. Se pare că am reuşit, din moment ce există o recunoaştere la nivel naţional,” a precizat autorul cu ocazia premierii. Din 5 cărţi pe care le-a scris prof. Teulea, trei au fost premiate de-a lungul timpului de Uniunea Scriitorilor Braşov, iar una a fost nominalizată la premiile naţionale ale USR, respectiv „Damnaţii” în 2010.

La Târgul de la Braşov a mai fost acordat un premiu pentru debut unei poete braşovene şi un alt premiu pentru poezie poetului Adrian Munteanu.

Scriitorul Cornel Teulea a fost apreciat nu numai de juriul care a desemnat câştigătorii, ci şi de regizori interesaţi să-i pună în scenă piesele, astfel autorului i s-a propus o montare a piesei „E doar o chestiune hamletiană”, piesă în care scriitorul are curajul să-l învie pe Cioran şi să-l întoarcă din mormânt în timpul vieţii.

(Cristina Cornilă)

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

9 Comments to “Premiu pentru dramaturgul Cornel Teulea”

  1. Kurkui Ioana spune:

    Felicitari domnului Teulea Cornel este si va fi pt. noi un exemplu inedit . Un om plin de caracter , sincer si care mereu va sustine adevarul si realitatea.

  2. Roxana Itoafa spune:

    Felicitari si multa stima Omului si Domnului Profesor!

  3. Teulea Cornel spune:

    Mulţumesc tuturor celor care au apreciat, încă o dată, calitatea muncii mele. Pentru mine gândurile voastre sunt chiar mai importante decât premiul, acordat de USR.
    Vă aştept la o eventuală lansare a cărţii în Făgăraş.
    Vă iubesc!

    • Marius Ramba spune:

      Sincere felicitari omului care mi-a deschis ochiul antreprenoriatului. Nu mare mi-a fost uimirea cand am vazut aceasta stire,pentru ca mai devreme sau mai tarziu oamenii precum Domnul Teulea reusesc sa iasa la lumina din umbra facuta de mondenitatile zilnice, mai tragic este ca in majoritatea cazurilor reusim sa apreciem acesti oameni doar dupa ce nu ii mai avem langa noi.
      Un gand bun pentru Profesorul Teulea care si-a pus amprenta asupra educatiei elevilor sai.
      Un om drept,cinstit conservator,pedant…Un model de urmat..

  4. Adriana Brodeala spune:

    Un gand bun,frumos si adevarat de peste mari si tari,..pentru Dvs.Domnule Profesor Teulea…
    V-am apreciat intotdeauna pentru ceea ce reprezentati ca si om…Integritatea si valorile morale care va caracterizeaza mi-au incalzit intotdeauna sufletul si mintea…
    Felicitari ! Le meritati din plin…
    Stima/Respect/Recunostinta pentru tot ceea ce ne-ati invatat ” la clasa”…

    Pace…Iubire…Lumina in suflet…

    Imbratisari de la Chicago,

  5. Cristina Dan spune:

    Felicitari, domnului profesor! Imi aduce o enorma bucurie sa vad ca valorile care ne-au fost insuflate pe parcursul anilor de liceu sunt apreciate si promovate. Ii doresc domnului Teulea multa sanate si bucurie in tot ce va intreprinde pe viitor si sunt recunoscatoare ca scoala romaneasca inca mai are dascali asemenea domniei sale.

  6. Oana Maria Mailat spune:

    Cuvintele nu au nici o valoare pe lângă tot ceea simt și tot ceea ce aș vrea să vă transmit. Sunteți un adevărat poliglot , cum încă nu am întâlnit până în prezent și nici nu cred că am să mai întâlnesc în această viață. Ce-i drept , este frumos sa citești și sa te lovești de minții ingenioase , însă nimic nu se compară cu a împărți aceleași opinii sau cu a le combate în carne și oase cu aceste minunății . Fără dumneavoastră nu aș fi putut să înțeleg cu adevărat ce înseamnă pragmatismul sau unanimitatea , ca să nu mai vorbesc despre psihologia inversă. Vă pup și vă felicit din suflet .

  7. George Dragalina spune:

    Felicitari, Domnule Teulea!

  8. Coman Marius Florentin spune:

    Felicitari din suflet domnului profesor!! cu mult respect in suflet si cu multa apreciere pentru toata activitatea dansului!

    Un fost elev care adora teatrul!

Lasa un comentariu