bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Primar PSD, împotriva mitingului: „Este pentru condamnatul penal Liviu Dragnea”

Iun 7th, 2018 | de | Categoria: Social

Un primar PSD din Maramureș reacționează și se arată revoltat de organizarea mitingului de la București, la care vor participa și făgărășeni.

foto: evz.ro

Vladimir Petruț, primarul localității Cavnic, a criticat dur inițiativa colegilor săi din Capitală. Într-o emisiune televizată a spus că mitingul este o prostie.

„Prostia asta de miting… Tu ai prefecţii, tu ai primarii, 80%, preşedinţii de consilii judeţene, tu ai prim-ministru, tu ai Guvernul României, tu ai Camera Deputaţilor, Senatul, tu poţi legifera, poți să faci dezbateri publice. Cum să faci miting în capitala ţării când tu conduci ţara?”, a declarat edilul maramureșean.

Social-democratul mai adaugă despre evenimentul care va avea loc, sâmbătă, că „nu poţi să mergi să fii alături de un condamnat penal! Acest miting este, de fapt, pentru iubitorul poporului, condamnatul penal Liviu Dragnea”.

La Făgăraș…

Între timp, la Brașov se fac pregătiri pentru mitingul „împotriva abuzurilor”. Aproximativ 3.500 de oameni din județ vor pleca spre București, potrivit purtătorului de cuvânt al PSD Braşov, Daniel Giurma.

Între aceștia sunt și membri din Țara Făgărașului, organizați de președintele din municipiu, Ion Negrilă. Cifrele exacte ale participanților făgărășeni nu sunt cunsocute.

Etichete: , , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu