bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Primarii, avertizați de Garda Forestieră Brașov în privința lemnelor pentru foc

Iul 5th, 2018 | de | Categoria: Social

Avertisment de la șeful Gărzii Forestiere Brașov pentru primarii din județ: „Riscaţi să fiţi puşi în situaţia de a gestiona revolte locale”.

foto: bzb.ro

Florin Nan le cere primarilor să se gândească prima dată la cetățeni, abia apoi la valorificarea lemnului de foc. El le-a atras atenția acestora în timpul unei şedinţe organizate de Prefectul Marian Rasaliu, la care au participat toţi primarii din județ, informează Bună Ziua Brașov.

Șeful Gărzii Forestiere a cerut să fie luate măsuri pentru asigurarea lemnului de foc, în primul rând, după care primarii se pot gândi și la valorificarea masei lemnoase din pădurile aflate în proprietatea autorităţilor locale.

„Altfel riscaţi să fiţi puşi în situaţia de a gestiona revolte locale, pentru că oamenii, dacă nu vor avea cu ce să-şi încălzească locuinţele, vor fi supăraţi când vor vedea că pleacă maşinile încărcate cu buşteni”, a afirmat Florin Nan. El le-a mai transmis edililor că trebuie să aibă o evidenţă „la sânge” în privința modalităţilor de încălzire a locuinţelo și le-a explicat ce au de făcut pentru a rezolva problema.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu