bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Sărbătoarea schitului “Sfinții români”, din inima Țării Făgăraşului

Iun 18th, 2017 | de | Categoria: Religie, Social, Stirea zilei, Tara Fagarasului

Singurul lăcaş de cult închinat “Sfinților Români”, din Țara Făgăraşului, şi-a sărbătorit hramul duminică, 18 iunie 2017.

Ploaia deasă şi vremea răcoroasă pentru jumătatea lui iunie nu au fost motive temeinice pentru a-i împiedica pe credincioşi să meargă la Schitul Şinca Nouă. Slujba a fost oficiată de mai mulți preoți, în frunte cu PS Ilarion Făgărăşeanul, Episcopul Sibiului.

În cuvântul său, pr. Matei, starețul aşezământului monahal de la Şinca, a vorbit despre cinstea pe care o acordă biserica ortodoxă sfinților români şi tuturor sfinților, cunoscuți sau necunoscuți, precum martirii sau cei care au suferit şi au murit în temnițele comuniste fără să-şi abandoneze credința.

“Picurii de ploaie care cad lin sunt lacrimile de bucurie ale călugărilor care au ridicat acest schit şi pe care-i cinstim noi astăzi. Când bate puțin vântul, se cutremură văzduhul. Ploaia vine atunci mai puternică. Parcă sunt lacrimile celor care şi-au aşezat nădejdea, durerea şi credința în acest loc. Nimic nu a stat în calea lor când au construit schitul, în lupta pentru păstrarea dreptei credințe, cum nimic nu a stat în calea şincanilor, când au lăsat casele lor şi averile lor şi s-au aşezat aici, în aceste locuri, opunându-se regimului de atunci, pentru a duce mai departe credința strămoşilor. Oamenii aceia au avut credință foarte simplă dar atât de puternică. Câți oare am face asta, în zilele noastre?”, a întrebat retoric starețul mânăstirii.

Mulți dintre sătenii din Şinca au îmbrăcat costumul popular, în semn de respect față de simbolurile naționale. Printre aceştia s-au aflat primarul Dumitru Flucuş şi membrii corului bisericesc din Şinca Nouă.

Slujba a fost oficiată în apropierea locului unde se va reconstrui biserica, pe ruinele vechiului lăcaş de cult ortodox distrus în perioada habsburgică.

Etichete: , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu