bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Scandal în PNL, provocat de Mareș

Ian 29th, 2018 | de | Categoria: Politic, Social

Scandal în interiorul Partidului Național Liberal provocat de Mara Mareş, liderul organizaţiei de tineret.

Liderii PNL s-au reunit, duminică, în şedinţa Biroului Politic pentru a stabili strategia împotriva Guvernului Dăncilă iar la întâlnire a apărut şi Petre Roman, care s-a aşezat lângă prezidiu, moment în care făgărășeanca i-a cerut să facă un pas în spate, scrie Adevărul.

Mara Mareș spune că Petre Roman afectează imaginea partidului, în condiţiile în care este trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii. Acesta ar fi plecat nervos de la şedinţă, după numai 15 minute, precizează aceeași sursă.

Procurorii militari au finalizat cercetările în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990, iar în vara anului trecut au trimis în judecată 14 persoane. Printre cei cercetați pentru crime împotriva umanităţii se numără fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul lider al minerilor Miron Cozma.

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu