bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Sportivi făgărășeni, la Campionatul European de Karate din Cehia

Mai 18th, 2017 | de | Categoria: Social, Sport

România participă, în aceste zile, alături de alte 23 de țări, la Campionatul European de Karate – Do (SKIF), care se desfășoară în Cehia.

Țara noastră este reprezentată de 57 de sportivi, situându-se pe locul al patrulea, ca număr de participanți. Potrivit organizatorilor, Cehia participă cu 94 de karateka, Ucraina cu 69 de sportivi iar Italia cu 58.

Printre țările care participă la competiția europeană se numără Rusia, Germania, Spania, Slovenia, Serbia, Ucraina, Turcia, Franța, Marea Britanie sau Elveția.

Cei mai mulți karatiști români provin de la cluburi sportive din Făgăraș, dar și din București, Brăila, Victoria sau Vulcan. Ei vor evolua, atât în probele de kata, cât și de kumite, pe mai multe categorii de vârstă, cu preponderență la secțiunile dedicate juniorilor.

Din conducerea delegației României fac parte președintele Cătălin Bucur, directorul tehnic Gheorghe Țețu, vicepreședintele Gheorghe Grecu și secretarul SKIF România Radu Munteanu.

Antrenorii lotului sunt Ioan Râmbeț (kumite) și Cristian Iosipescu (kata). România va fi reprezentată la competiție și de trei arbitri: Ionel Novac, Cătălin Răduleț și Cătălin Bucur.

Campionatul European de Karate-Do se desfășoară în perioada 17-21 mai 2017, în Fortuna Arena din Hradec Kralove – Cehia.

 

(sursa : Sport Fan Făgăraș)

Etichete: ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu