bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Sute de persoane la festivalul religios din Viștea

Mar 25th, 2018 | de | Categoria: Religie, Social

„Buna Vestire” este sărbătorită de sute de persoane, astăzi, în satul Viștea de Sus.

imagine din arhivă

15 coruri din trei județe, fețe bisericești și oficiali locali participă la festivalul tradițional, vechi de peste un deceniu. Toți sărbătoresc prin cântece religioase ziua în care arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos, conform tradiției.

După ce Primăria și Consiliul Local Viștea i-au întâmpinat, invitații din Brașov, Sibiu și Covasna au defilat într-o paradă a costumelor populare. Cei prezenți au putut admira hainele tradiționale din Viștea de Sus, Viștea de Jos, Sâmbăta de Sus, Lisa, Drăguș, Beclean, Șercaia, Șinca Nouă, Victoria, Arpașu de Sus, Gura Râului și Vâlcele.

Corurile, rând pe rând, urcă pe scena Căminului Cultural și sunt „întrerupte” de gazda evenimentului doar pentru ca cei prezenți să afle istoria comunei Viștea. Invitatul special este cunoscutul interpret, și de muzică populară, Sebastian Stan.

A douăsprezecea ediție a evenimentului, organizat la inițiativa parohiei din localitate, se va încheia cu un moment în care autoritățile locale vor acorda diplome de participare.

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu