bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Tabără pentru câini, premieră în Țara Făgărașului

Aug 3rd, 2018 | de | Categoria: Social

Eveniment inedit în Țara Făgărașului, în acest weekend, pentru iubitorii de animale.

foto: tomatoz.ru

O tabără pentru câini și stăpânii lor este organizată în Hurez de asociația Comperio Medela, în perioada 3 – 5 august. Excursia include și cazare.

Locurile au fost deja ocupate de persoane din Cluj, Timișoara, București și Sibiu. Participanții vor merge cu patrupedele în drumeții pe munte și la grătar în aer liber.

Va avea loc chiar și un workshop, susținut de psihologul clujean Vlad Vancia, specializat în psihologia și comportamentul animalelor. Alături de el se va afla nutriționistul Krisztina Tímár , care va împărtăși cunoștințe esențiale despre alimentația câinilor.

În tabără va avea loc și o sesiune de karaoke, sâmbătă seară, la care poate participa oricine dorește, în schimbul unei donații modice. Banii vor merge către Asociația Comperio Medela, care se ocupă cu protecția și îngrijirea câinilor abandonați.

Astfel de tabere vor mai avea loc și în weekend-urile următoare, iar rezervările se pot face contactând asociația.

Etichete: ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu