bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

USR Făgăraș despre Casa de Cultură: „Este inacceptabil să fie folosită pentru a duce lupte politice”

Noi 4th, 2017 | de | Categoria: Politic, Stirea zilei

Membrii USR Făgăraș intervin în haosul din jurul Casei Municipale de Cultură, după ce procedura care desemna managerul instituției a fost blocată de consilieri în ședința de marți, 31 octombrie.

foto: bunaziuafagaras.info

Ei cer Consiliului Local, într-un mesaj publicat pe Facebook, „să asigure, printr-o procedură transparentă și meritocratică, desemnarea în timp util a unei conduceri competente pentru Casa de Cultură. Este inacceptabil ca o instituție de interes public să fie folosită pentru a duce lupte politice și pentru a favoriza sau defavoriza anumite persoane.

De asemenea, dorim și să avertizăm în legătură cu riscurile ce decurg din înțelegerile politice netransparente dintre anumite forțe politice. Solicităm ferm tuturor actorilor politici locali să acționeze doar în beneficiul cetățenilor și nu pentru interese meschine personale sau de grup”.

În același mesaj, membrii locali ai USR mai spun că „întârzierile, bâlbâielile și conflictele legate de managementul Casei de Cultură din Făgăraș demonstrează incapacitatea administrației făgărășene de a decide și acționa eficient și exclusiv în interesul cetățenilor”.

Soarta incertă a Casei de Cultură Făgăraș. Gabor: „Mi se pare că este o răfuială”

Etichete: , , ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu