bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

VIDEO | Zilele Cetății Făgăraș, transmise în direct pe Internet

Aug 16th, 2018 | de | Categoria: Social

Premieră în Făgăraș, odată cu ediția din acest an a Zilelor Cetății.

Evenimentul se va vedea live pe Internet, pentru prima dată de când este organizat. Astfel, vor putea intra în atmosferă și făgărășenii din Diaspora care nu au reușit să vină acasă sau persoanele vârstnice din Țara Făgărașului care nu pot ajunge la spectacol. Totodată, privitorii vor avea posibilitatea să se reconecteze cu persoane pe care nu le-au mai văzut de ani buni și vor putea comenta împreună prestațiile artistice.

Mai precis, vor fi transmise în direct, începând cu ora 16, spectacolele care se vor desfășura pe scenă în primele două zile, potrivit organizatorilor.

Joi și vineri, 16 și 17 august, vor urca pe scenă peste 60 de interpreți de muzică folclorică și ansambluri de dansuri populare din Țara Făgărașului, dar și din alte zone din România. Între aceștia se numără Sava Negrean Brudașcu, Nicoale Furdui Iancu & Orchestra Crai Nou, Adina Roșca & Cătălin Doinaș, Sebastian Stan, Mihai Teacă, Mariana Șandru, Mioara Greavu, Mioara Marinca, Ansamblul Ceata Făgărașului și Ansamblul Junii Becleanului.

Prima zi a evenimentul poate fi urmărită mai jos, începând cu ora 16!

Etichete:

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu