bunaziuafagaras.info - ştiri, informaţii şi anunţuri!

Ziua Sfântului Ilie

Jul 20th, 2017 | de | Categoria: Religie, Social, Stirea zilei

Prorocul Ilie Tesviteanul a fost trecut în rândul sfinților datorită minunilor pe care le-a săvârşit  în decursul vieţii sale. Biserica Ortodoxa îl prăznuiește în fiecare an pe 20 iulie.

Potrivit tradiţiei, Sfântul Ilie mână un car de foc în timpul furtunilor, când trimite fulgerele către cei păcătoşi şi îi trăsnește pe diavoli.

La trăsura lui sunt înhămaţi doi sau patru cai albi, înaripați. Conform credinţei populare, în timpul furtunii, ferestrele şi uşile caselor trebuie închise, pentru ca niciun spirit rău să nu poată intra înăuntru; dacă ar intra, casa ar fi ţinta Sf. Ilie.

În vechime, oamenii credeau că spiritele rele trag mai mult la carpen, tocmai de aceea e bine să nu ai casa de lemn şi nici să te adăposteşti sub carpen.

O datină strămoșeasca spune că, în timpul furtunii, este bine sa îţi faci cruce des, deoarece când Dumnezeu i-a înmânat biciul lui Ilie, i-a spus să lovească în toate dar nu şi în cruce!

În ziua Sfântului Ilie nu se consuma mere noi deoarece mărul este pomul Sfântului Ilie. Dacă în ziua aceasta va tuna, toate alunele vor seca iar restul fructelor vor face viermi.

Sânt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le este permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima data după urcarea oilor la stână.

Sfântul Ilie este cinstit şi ca sfântul care mijlocește înaintea lui Dumnezeu pentru a aduce ploaie pe pământ atunci când este secetă şi foamete.

După Sf. Ilie, pe 21 iulie, oamenii îl sărbătoresc pe Ilie-Pălie, vizitiul care conduce carul Sfântului.

Etichete: ,

Pe aceeași temă

Lasa un comentariu