Mihai Teacă concertează la Făgăraș în sprijinul copiilor

foto: Liviu Ardelean

Câștigătorul emisiunii-concurs Vedeta Populară de la TVR 1, Mihai Teacă, va urca pe scena Casei municipale de Cultură, sâmbătă, 23 februarie, de la ora 18:00.

Tânărul artist va concerta în cadrul evenimentului dedicat împlinirii primului an de activitate a proiectului caritabil „Cutiuța Călătoare”. Asociația Iia Călătoare, care l-a implementat, va dona toate fondurile strânse pe baza invitațiilor, pentru îngrijirea copiilor cu boli incurabile care fac parte din familia Hospice – Casa Speranței.

Asociatia IIA Călătoare va aniversa primul an de bucurii împreună cu copiii și locuitorii din Făgăraș și din satele învecinate, cu donatorii, sponsorii și cei care au susținut constant proiectele organizației în anul 2018. Evenimentul se va desfășura în semn de mulțumire și apreciere pentru implicarea comunității în proiectele organizației.

Tineri talentați din municipiul nostru vor oferi un spectacol cu momente de dans, teatru și cântat în cor sau la chitară, iar show-ul se va încheia cu făgărășeanul de 19 ani, Mihai, care de curând a cucerit trofeul Vedeta Populară.

Pensiunea Confort Morosanu

Pe parcursul anului trecut, Iia Călătoare și-a îndreptat atenția către copiii din Țara Făgărașului, oferindu-le daruri și punându-le zâmbete pe buze, cu ocazia zilei de naștere a fiecăruia, de Crăciun și Paști, prin intermediul Cutiuței Călătoare. Mai mult, micuții au fost ajutați să își continue studiile, iar cei din Șoarș au un atelier pentru diverse activități, înființat de curând.

Invitațiile pot fi solicitate la sediul Casei de Cultură, începând din 1 februarie, contra unei donații în valoare de 25 de lei.


Apreciază
Distribuie